Luna iulie a venit cu o accelerare a creditării în lei. Volumul de împrumuturi nou-acordate a ajuns la aproape 6,8 miliarde de lei, cel mai ridicat din ultimul an și al doilea cel mai ridicat nivel istoric. Dobânzile au continuat să scadă și au ajuns la cel mai redus nivel de după decembrie 2017.
Firmele de credite de consum, membre ale Asociației Societăților Financiare ALB România, au acordat în primele nouă luni împrumuturi de 1,78 miliarde lei, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut, datorită reorientării acestora spre finanțarea clienților care câștigă peste venitul mediu, din România, și către contracte de finanțare de peste 5.000 euro.